Conținut

Meditația conștientizării în viața modernă
Meditația conștientizării și controlul minții
Meditația conștientizării și încadrarea socială

 

Meditația conștientizării în viața modernă

O caracteristică a lumii moderne este „globalizarea”, cu produsul ei final: isteria de masă, spălarea creierului, standardizarea și atrofia individualității. Astfel, omul simplu este treptat dezumanizat din cauza dezvoltării materiale excesive — devenind un simplu element în cadrul unei mașini sociale complexe. Mania specializării a condus la ceia că oamenii știu multe numai despre o mică zonă îngustă. Uniformitatea a dus la gândirea stereotipică. Acum, nu doar produsele de pe piață sunt standardizate, ci și stilul de viață al oamenilor. Rezultatul este pierderea individualității. Oamenii își pierd integritatea în tendința de a fi parte din societate. Mecanismele sociale de tip conveier au invadat viața și au dezumanizat-o.

Totuși, adevărata tragedie a vieții moderne constă în pierderea valorilor fundamentale.
Moralitatea care conduce la descoperirea potențialului superior al omului, a devenit prima victimă. Sub tirania dorinței de a obține beneficii rapide, cele mai nobile impulsuri sunt înlocuite de o stare de spirit care calculează totul prin prizma profitului personal — adică de comercializarea crescândă a conștiinței. Astfel, chiar și un mic cadou trebuie să fie oferit cu cât mai multă publicitate, servind ca reclamă. În aceste condiții de mercantilism trist, singura speranță poate fi găsită în dezvoltarea minții și a potențialului pe care ea îl deține.

Educația, menită să înnobileze conștiința, a ajuns să fie ceva ce este cumpărat și vândut doar pentru a obține profit. Ea nu mai este o scară care duce la roadele unui pom fructuos; de fapt, aceste roade sunt deja amare.

Omul a devenit rațional, dar a pierdut înțelepciunea. A dobândit o putere imensă, dar nu are înțelepciunea de a o folosi fără daune.

A cunoscut minunile naturii vii, dar s-a separat de armonia acesteia, devenind astfel străin mediului care-i susține existența.

Progresul tehnic, cu toată prosperitatea sa materială — nu conduce la schimbări benefice în cultura personalității umane.
Acest lucru este evident din conflictele și viciile care se manifestă clar în societățile tehnologic avansate. Și nu este ceva nou în asemenea confruntare. Menționările despre civilizația tehnologic avansată a Atlantidei, cândva situată pe un teren ce conecta Africa cu America, acum scufundat în Oceanul Atlantic, sunt luate în serios chiar și de cei mai sceptici cercetători științifici, mai ales în lumina celor mai recente progrese în domeniul tehnicii spațiale. Aceste fapte dovedesc că dezvoltarea pur materialistă și consecințele sale (o civilizație prinsă în plăceri) conduce la autodistrugere, asemenea unei bucăți de fier care este devorată de rugina ce se formează pe ea.

În contrariu cu procesele distructive menționate deja, Buddha scoate în evidență două calități care au o mare semnificație psihologică în contextul modern al dezvoltării mintale. Acestea sunt „viziune” și „perspicacitate”. Viziunea perspicace — este înțelepciunea. Este puntea care leagă existența noastră de realitate. Discernământ înseamnă înțelepciune, acea cunoaștere pătrunzătoare care vede prin realitatea obișnuită și „vede mai mult” decât percep oamenii de obicei. Această calitate este, de asemenea, capacitatea de a distinge între bine și rău, adevărat și fals, benefic și dăunător și de a adera la bine, la adevărat și la benefic, respingând contrariul.
Când omul vede realitatea în profunzime, el se eliberează de jugul tiparelor impuse și devine stăpânul situației, încetând să mai fie sclavul acesteia.

Societatea implică o viziune superficială asupra vieții care este în permanență captivată de aparențele exterioare, o strălucire care distrage atenția de la încordarea interioară constant cauzată de forfotul, zgomotul, artificialitatea vieții moderne. În haosul politic, economic și moral în care se află societatea modernă, arta de a „vedea profund” devine absolut vitală. Ea este necesară pentru a dezvălui zădărnicia încercării de a construi o societate nouă din materialele putrede  și învechite. Aici și se vede rolul arhiimportant a meditației în viață. Ea dă înțelepciunea care face ca activitatea să capete un scop și dă direcția constructivă tuturor realizărilor tehnice și științifice.

Ce este meditația conștientizării? Acest cuvânt este folosit pentru a desemna o asemenea varietate de activități, adesea contradictorii, încât este foarte important să-i înțelegem sensul exact și să-l raportăm în mod constant la propria experiență.
Căci meditația în esență este o experiență practică și nu un concept intelectual.
Buddha a folosit mai mulți termeni pentru a o defini cu precizie:

• Dezvoltarea mintală sau antrenamentul minții — bhava;
• Purificarea minții — chitta vishuddhi;
• Liniștirea sau calmarea minții — samatha;
• Concentrarea minții și a abilităților mintale. Minte unidirecționata — ekaggata;
• Unificarea calităților separate ale minții care dezvăluie potențialul profund al omului — samadhi.

Dezvoltarea bhav-ei sau antrenamentul minții poate fi cel mai bine ilustrată prin analogia cu o parcelă de pământ. O bucată de pământ care rămâne necultivată este nu numai inutilă și neprofitabilă, ci și potențial periculoasă din cauza buruienilor, diverselor animale și insecte periculoase care apar. La fel, o minte nedezvoltată nu este doar neproductivă, ci este și definitiv periculoasă pentru societate, deoarece își hrănește “reptilele” interioare și “scorpionii” de lăcomie, ură și ignoranță. Bhava provine de la cuvântul „bhu”, care înseamnă „a deveni”.
Meditația conștientizării inițiază procesul creativ de conecțiune cu realitatea — sau adevărul in mintea omului. Astfel viața lui “devene” un proces constant, care în final duce la eliberarea de suferință.

Analogia cu un iaz descrie perfect chitta-visuddhi. Asemenea unui lac cu apă tulbure și mintea omului, tulburată de pasiune, ego, ură etc., nu numai impiedică cunoașterea de sine care va fi distorsionată, dar nici nu va putea pătrunde nicidecum realitartea lumii exterioare obiective. Datorită meditației conștientizării, prin curățarea minții, nu numai că se dobândește o cunoaștere inerentă, ci și se obține înțelegerea clară a esenței fenomenelor lumii din jur.

Meditația samatha este un antrenament pentru liniștirea sau calmarea minții.
Când o persoană meditează sistematic, el cultivă pacea și liniștea interioară, în rezultatul cărea percepția despre sine și despre lumea din jurul său se schimbă considerabil – discernerea devine din ce în ce mai clară, iar viața se transformă într-o adevărată aventură, deoarece mintea devine capabilă să rămână neclintită și stabilă în fața dificultăților vieții. În acest fel o persoană poate rămâne echilibrată în orice împrejurare, fie că este vorba de pierdere sau câștig, condamnare sau laudă, fericire sau suferință, ceea ce înseamnă obținerea controlului asupra minții sale.
Așa cum prin construirea unui zid de protecție împotriva furtunii, care oprește valurile furtunoase și tulburătoare, cel care practică meditația conștientizării la fel își face portul minții calm și inaccesibil pentru ele. El creează un zid în minte, și devine capabil să mențină echilibrul interior în orice circumstanțe. Există oare ceva mai util în această lume plină de confuzie?

Ekagrata (ekāgratā) . Există diferență între concentrarea intelectuală și concentrarea meditativă. În timp ce concentrarea intelectuală poate fi parțială, concentrarea meditativă este totală și atotcuprinzătoare. Mintea devine unidirecționată, iar distragerile mintale pur și simplu nu au loc în concentrarea meditativă. În această stare mintea este total trează și atât de integrată încât devine un instrument puternic care duce la stări extraordinare. Concentrarea este putere, iar concentrarea meditativă este o putere perfectă.

Samadhi, sau concentrare totală pană la absorbție, se referă la starea de unificare a diferitelor facultăți mintale.
De asemenea, tradus ca „fuziune”, redă procesul de concentrare prin crearea unei entități complet noi din părți separate.

Concentrarea samadhi in meditația conștientizării nu este un scop în sine. În descrierea minții care dezvoltă în mod corespunzător concentrarea, ea este descrisă ca fiind „docilă, deschisă și strălucitoare, flexibilă și concentrată în mod corespunzător pentru a elimina întinările.”Cu alte cuvinte, funcția principală a concentrării este de a oferi condițiile necesare pentru apariția înțelepciunii care conduce spre eliberare.
Aurul numai atunci când este purificat de impuritățile celor cinci metale – fier, cupru, staniu, plumb și argint – este gata de utilizare la realizarea

de bijuterii fine. La fel si mintea, numai atunci când este purificată de cele cinci obstacole – dorința senzuală, ura, apatia și somnolența, îngrijorarea și îndoielile – este gata să vadă lucrurile în adevărata lor lumină.

Meditația conștientizării duce spre o nouă dimensiune, care dezvăluie întregul potențial stagnat al minții, conducând-o la cea mai profundă auto-transformare.

Meditația conștientizării este în esență o metodă de auto-perfecționare care duce la auto-dezvoltare și, prin urmare, are beneficii practice enorme în viața cotidiană. Această autodezvoltare produce o descoperire unică, și anume, trecând de procesul obișnuit de intelectualizare superficială a minții, ea o deschide pentru a absorbi lumina înțelepciunii interioare, al cărei influx provoacă schimbări unicale și ireversibile în psihic.

Meditația conștientizării și controlul minții

Rolul meditației în dezvoltarea deplină a minții – intelectuale, etice și spirituale – a fost frumos exprimat în celebrul clasic
“CALEA înțelepciunii”, sau DhammaPada:
„Calitatea intuiției, care eliberează de orice sclavie, este activată doar atunci când mintea este ferm atașată de meditație.
Această calitate rămâne inactivă și chiar complet dispare atunci când mintea nu este dezvoltată prin meditație.”

Procesul de schimbare este posibil doar în una din două direcții: progres sau degradare.

Odată ce acest lucru este clar realizat, o persoană se poate dedica auto-dezvoltării, astfel încât înțelepciunea sa intuitivă să se poată dezvolta. Această minunată declarație a lui Buddha afirmă clar că în chestiuni spirituale nu există o a treia cale, nici vre-o neutralitate sau „popas în cale”. Deci, ori vă dezvoltați, ori degradați. Așa cum sterilitatea și solul nedezvoltat este neproductiv, la fel o persoană care nu dezvoltă sârguință nu va putea obține rezultate pozitive. Deoarece meditația activează puterea potențială a omului, ea a fost explicată de Buddha ca esența învățăturii sale. Maestrul folosește analogia pitorească a transformării unei parcele de pământ sterp într-o grădină verde, pentru a descrie ceea ce se întâmplă cu mintea care meditează.

Meditația este dezvoltarea calităților mintale. Controlul conștiinței aici este o parte integrantă a procesului meditativ.
Buddha a spus:
„Mintea este ca un câmp: dacă nu este cultivat, rămâne sterp, neproductiv și pe tot parcursul anului produce numai buruieni, provocând infertilitatea solului, făcându-l periculos din cauza creaturilor care se stabilesc acolo”.

O situație similară apare în minte. Dacă nu se dezvoltă, atunci nu numai că nu produce rezultate benefice, dar generează și “buruieni” mintale sub formă de gânduri greșite și dăunătoare.
Lăcomia, ura și ignoranța fac mintea periculoasă.

Pe de altă parte, atunci când îți dezvolți mintea prin cultivare sistematică, în ea apar diverse abilități interioare. Dezvoltarea mintală nu constă numai din sesiuni de practică formală, ci este un proces de dezvoltare care trebuie menținut constant pe tot parcursul timpului. În practică, meditația este antranarea minții folosind diverse tehnici.
Așa cum antrenamentul fizic se referă la antrenarea corpului în diverse moduri, tot așa antrenamentul mintal se referă la marea varietate de metode prin care mintea este antrenată pentru a dezvolta calitățile de atenție sau vigilență, concentrare și perspicacitate. Așa cum prin cultura fizică o persoană își dezvoltă puterea, învinge atrofia, își întărește corpul și sănătatea, tot așa prin cultivarea mintală depășește diversele limitări și slăbiciuni mintale, întărindu-și calitățile pozitive care rezistă răului și ispitelor, adăugând greutate calităților sale spirituale care în cele din urmă va duce la eliberarea de toate atașamentele dăunătoare.

Trebuie de menționat faptul că controlul minții nu înseamnă nici o suprimare a impulsurilor naturale ale minții.
În esență, este un proces de auto-depășire. De fapt, dacă nu avem un anumit grad de control asupra minții, viața devine extrem de dificilă. De aici și cuvintele fără echivoc ale iluminatului:
„Discipoli, nu cunosc altceva atât de nestăpânit ca mintea nestăpânită de stăpânul ei.”
Discipoli, nu cunosc nimic la fel de stăpânit, ca o minte supusă.
Discipoli, nu cunosc nimic altceva care ar duce la pierderi precum propria minte nesupusă.

Discipoli, nu știu nimic altceva care ar duce la o asemenea suferință, cum ar fi propria minte nesupusă.
Discipoli, nu cunosc niciun alt lucru care să-i fi adus o asemenea fericire proprietarului său, cum ar fi propria minte supusă, controlată, păzită și cumpătată. O astfel de minte aduce cu adevărat o mare fericire.”

Autodezvoltarea treptată, ca proces, dar nu bruscă ca eveniment, este rezultatul nu atât al efortului intelectual, cât al refacerii întregii personalități – viziuni și atitudini, emoții și intenții, cu alte cuvinte, a întregului mod de viață. Dar această schimbare completă nu se întâmplă brusc. Aceasta este o cale consecventă și o dezvoltare treptată. Controlul obiceiurilor corporale, schimbarea sistemului de valori, schimbarea structurii activității intelectuale și volitive și purificarea ce rezultă din toate acestea trebuie să se bazeze în mod necesar pe o metodă exactă și sigură.
Când discipolul dobândește controlul asupra minții sale, el primește în continuare instrucțiuni în diferite tehnici de meditație care conduc la nivele superioare de concentrare totală (samadhi), care sunt cele mai înalte stări de conștiință născute din concentrația meditativă.

O astfel de concentrare (samadhi) duce la sinteză, la unificarea completă, la integrare, la fuziunea unei serii întregi de stări sublime a conștiinței. Aceasta nu numai că purifică complet mintea, menținând-o în stare unidirecționată și stabilă (ca flacăra în absența vântului), dar aduce și acea revelare interioară numită înțelepciune. Atenția înțeleaptă obținută permite minții să perceapă esența profundă a realității, eliminând orice înșelare și prostie, ignoranță și autoamăgire. Odată cu apariția acestei puteri intuitive CALEA, care duce la eliberarea spirituală, devine clară și manifestată.

Autodezvoltarea implică tendința spre perfecționare, care a fost explicată de marele maestru al minții ca fiind cel mai important scop în viață.

Căutarea cunoașterii a devenit esența principală a timpului nostru. Dar cunoașterea în sine nu poate fi o virtute, deși poate deveni o putere și adesea una distructivă. Perfecționarea internă, dimpotrivă, este acea virtute supremă și lumină interioară care aduce transformare și autocontrol și  totodată, adevărata fericire și bunăstare.
Viața în societatea modernă este un paradox ciudat. În timp ce cunoștințele au crescut spectaculos, odată cu ele au crescut și problemele. Viciile societății moderne par să crească direct proporțional cu creșterea cunoștințelor.
Astăzi, baza de cunoștințe umane este pur și simplu fantastică, însă la fel de fantastică este sclavia viciilor în care omenirea cade din ce în ce mai adânc.

„O minte supusă aduce adevărata fericire”, a spus Buddha.

Pentru a supune mintea, nu este destulă numai practică formală. Aceasta este un proces de dezvoltare care trebuie menținut constant
prin urmarea principiilor etice, ceea ce presupune o perfecționare continuă a minții, a convingerilor și a comportamentului.

Codul moral desăvârşit al lui Buddha (pancha-sila), , constă în renunțarea benevolă la violență și înșelăciune, la imoralitate și minciună, precum și renunțarea la toate dependențele de alcool și droguri. Într-un sens pozitiv, aceste reguli implică o viață dedicată omeniei, milei, purității, mulțumirii și neprihănirii. Viața petrecută în acest fel, este străină de consum avid, bogăție și putere, răsfăț de senzualitate, droguri și alcool.
Consecințele sociale ale acestor reglementări sunt extrem de importante, deoarece previn criminalitatea, și creează o societate extrem de avansată în care nevoia de autoperfecționare devine o disciplină vitală. Astăzi, omenirea, mișcându-se cu mare viteză, este amenințată nu numai de pierderea controlului, ci și de anxietatea și incertitudinea constantă.
Mintea devine din ce în ce mai dezorientată, confuză, ca o barcă fără cârmă.
Cultivarea minții, este un panaceu pentru omenirea bolnavă.

Meditația conștientizării și încadrarea socială

Este obișnuit să auzim oameni spunând că meditația și viața de familie sunt reciproc contradictorii, deoarece prima ar trebui să-l facă pe om distant, insensibil și rece la angajament, în timp ce a doua se bazează pe dorința de existență. La fel, mulți susțin că un gospodar are nenumărate responsabilități: față de sine, de familie, de comunitate, de societate și țară. Dacă meditația conștientizării îl face pe om indiferent față de acestea, atunci cum poate fi potrivită pentru el viața de familie? Oare chiar așa să fie?

Dacă prin meditație înțelegem un fel de evadare de realitate, „escapism”, atunci asta este; iar dacă este motivată de „detașare”, atunci această motivație este complet diferită. Evadarea este o atitudine greșită și nesănătoasă, fiind o eschivare de responsabilitate, o respingere a realității. Acesta este un atitudine fondată pe autoamăgire, aidoma unui struț care își ascunde capul în nisip.
Detașarea, dimpotrivă, este o abordare sănătoasă. Astfel omul învinge contradicțiile și limitările mintale, depășind pasiunile și alte vicii mintale și, prin urmare, se eliberează de atracțiile generate de acestea. Dacă acoperindu-se cu meditația o persoană se eschivează de responsabilitățile sale, devenind un fugar în zidurile egoismului și vanității, atunci meditația este doar o mască pentru el. Dar dacă meditația conduce la eliberarea de lăcomie, aversiune și ignoranță, adică eliberare de cătușele patimilor, atunci ea nu este doar de dorit, ci este și singurul panaceu pentru toate relele care îl afectează pe om.

În societate omul are două feluri de obligații: una asociată cu egoismul, cealaltă cu altruismul. Prima este de a satisface propriile interese, iar a doua – interesele altor persoane. Egoismul poate să nu fie neapărat limitat la sine, ci poate fi extins la societate sau țară. În esență, acestea sunt asociații empirice. „Interesul celorlalți” se referă la cerințe și responsabilități spirituale. Omul înțelept găsește echilibru între aceste două angajamente. Abilitatea de a găsi echilibru între responsabilitățile empirice și cele spirituale provine dintr-o abilitate spirituală uimitoare numită intuiție. Un scop al meditației este dezvoltarea acestei calități.

Meditația îndepărtează tensiunile mintale și întinațiile, purifică și concentrează mintea, duce la unificarea tuturor facultăților ei și dezvoltă potențialul cu care este înzestrată.

Mintea este o mină prețioasă, iar dacă știm să folosim acest tezaur de bogății interioare, nu există obstacole de netrecut. Doar meditația poate deschide acest depozit inepuizabil. Astfel, meditația este departe de a fi evadare, ea este CALEA spre libertăte și perfecțiune, spre frumusețe și cunoaștere, spre înțelepciune și compasiune.

Meditația conștientizării devine din ce în ce mai populară și integrată în viața cotidiană a oamenilor din întreaga lume. În orașele mari se deschid centre de meditație și retreat, studiouri de yoga, unde oamenii insușesc tehnici meditative corecte, li se explică de ce este necesar, de ce este important și se oferă o varietate de practici pentru orice vârstă și nivel de pregătire.

Meditația conștientizării își găsește locul în instituțiile de învățământ și la locurile de muncă. Tot mai multe școli și universități întroduc programe de mindfulness pentru studenți și profesori cu scopul de a îmbunătăți concentrarea și bunăstarea emoțională. Companiile oferă din ce în ce mai frecvent sesiuni de meditație a conștientizării angajaților, cu intenția de a crește productivitatea și calitatea relațiilor de serviciu.

Meditația conștientizării promovează schimbări pozitive în societate. Oamenii dezvoltă empatia și toleranța. Practica conștientizării și a compasiunii ajută la consolidarea conexiunilor sociale și la stabilirea tot mai armonioasă și mai fiabilă a comunităților.

Din antichitate oamenii erau preocupați de îmbinarea vieții laice cu CALEA dezvoltării spirituale, așa cum este evident din Canonul Pali. Laicii sunt strâns antrenați în relațiile sociale, și duc o viață social încadrată.

Totodată, pentru mulți meditația conștientizării rămâne în primul rând o practică spirituală. Ea contribuie la găsirea sensului vieții, a liniștii interioare și a conexiunii cu legile universale. Indiferent de convingerile religioase, meditația conștientizării conduce către o înțelegere interioară mai profundă și a lumii din jur.

În tradiția meditației, învățătura este dezvăluită consecutiv, pas cu pas. Numai când discopolii au baza necesară pentru o viziune corectă li se oferă instrucțiuni mai profunde. Problemele curente pot fi abordate pentru a stabili baza pentru recepția ulterioară.
De exemplu, într-o conversație cu un gospodar, Buddha a vorbit despre cei patru factori ai fericirii pentru cei care sunt încadrați în relații sociale.

Starea de fericire este posibilă în cazul când sunt realizate condițiile etice, care contribuie la prosperitatea și fericirea omului în viață. Care sunt ele? – perfecțiunea calităților (sampada): a efortului neîncetat, sârguinței, bunăvoinței și armoniei in viață.
În plus, alte patru condiții, contribuie la dezvoltarea spirituală.
Care sunt ele? – perfecțiunea calităților: credinței, moralității, generozității și înțelepciunii.

În primul rând, calitatea efortului neîncetat il determina pe om sa fie complet dedicat activițătii sale, si prin urmare el nu poate să nu avanseze în ea. Cel care muncește sârguincios și cinstit este fericit, căci cunoașterea că bunurile sale provin dintr-o sursă cinstită, fiind dobândite în mod corect aduce satisfacție în minte.

În al doilea rând, oamenii suferă mult mai mult din cauza neglijenței și a lipsei de conștientizare decât din cauza lipsei de lucruri materiale. Iată de ce realizarea sârguinței din punct de vedere spiritual, este capacitatea minții care dă o „direcție” către scopuri semnificative. Odata dobandita, aceasta capacitate mintala nu poate fi rapita de oameni sau pierduta. Si aceasta la fel aduce satisfacție în minte.

Una dintre cele mai mari bucurii ale vieții este să te întâlnești și să comunici cu un înțelept. Aceasta se numește prietenie bună. În sens spiritual, bunăvoința determină procesul de trezire a calităților sănătoase ale minții prin aplicarea influențelor benefice.

A patra perfecțiune, „armonia vieții” dă capacitatea de a trăi conform posibilităților și de a evita capcanele dorințelor nestăvilite . În termeni spirituali, această calitate implică echilibru și armonie, care vor ajuta mintea să se ridice deasupra tuturor extremelor: plăcut – neplăcut, laudă – defăimare, avânt – cădere, sărăcie – bogăție, tinerețe – bătrânețe, dragoste – ură. , etc.

Morala promovează purificarea și acționează ca un gard care ne protejează de toate pericolele și greutățile într-o lume în care domnesc ispitele și ignoranța. Ea decurge din autodisciplină, instrucțiuni luate binevol. Se bazează pe controlul comportamentului.

Generozitatea este considerată un vas care conține toate binecuvântările vieții. Sărăcia și prosperitatea, fericirea și suferința, redevenirea reușită sau nereușită – toate acestea se datorează generozității. Astfel, această calitate ridică o persoană nu numai mintal, ci și social și economic. În măsura în care o persoană este generoasă, în măsura în care se bucură de bunăstare aici și acum și în viitor.

Înțelepciunea este ca soarele, risipind tot întunericul din minte. Cu ajutorul înțelepciunii, o persoană eradica orice rău și purifică mintea, transformând-o într-un instrument pentru atingerea eliberării. Existența este considerată un proces de devenire continuă (bhava), ca o roată care se mișcă din ce în ce mai departe prin deșertul Samsara. Această călătorie fără sens este cauzată de ceea ce este cunoscut sub numele de karma sau acțiune volitivă. Numai prin înțelepciune energia karmică începe să fie folosită pentru a obține Eliberarea. Prin urmare, înțelepciunea este cea mai mare „realizare” pentru cel ce aspiră la dezvoltarea spirituală.

Energic și atent în treburile sale, gestionându-și cu înțelepciune averea. Trăiește o viață echilibrată, protejând ceea ce a acumulat. El este înzestrat și cu credință și virtute. Este generos și lipsit de zgârcenie. El face în mod constant eforturi pentru a curăța Calea care duce la prosperitate în viitor. Astfel, omului plin de credință, aceste opt condiții au fost comunicate de către Învățătorul Iluminat, care duc la fericire și bunăstare în prezent și viitor.
La ce duce perfecțiunea tuturor acestor calități? Ele duc la percepție și intuiție (nepakka) a declarat Buddha în celebrul său Imn Iubirii Universale. Iar înțelepciunea este acea maturitate a minții care rezultă din practica meditației.

Astfel, meditația și viața de familie se completează reciproc, întrucât prima o îmbogățește pe cea din urmă.

Meditația conștientizării are potențialul de a aduce o contribuție semnificativă la bunăstarea globală. În contextul globalizării și al provocărilor crescânde ale lumii moderne, cum ar fi schimbările climaterice, asuprirea socială și pandemiile, meditația poate servi ca un instrument important pentru creșterea individuală și colectivă. Ea ajută oamenii să dezvolte pacea interioară și armonia, ceea ce, la rândul său, duce la o societate mai pașnică și stabilă. Inițiativele, care vizează integrarea meditației conștientizării în programele de dezvoltare continuă au un impact pozitiv la nivel global.