Acest efect de distorsiune a percepției numit Dunning-Kruger, apare în viața fiecărei persoane în momentele cele mai ne oportune, determinând comportamentul, reacțiile și deciziile, cu părere de rău, în detrementul nostru. Acest consilier fals este invizibil pentru noi, și adesea ne indreaptă pe calea pierderilor și suferințelor. Numai din acest motiv merită să-i rupi invizibilitatea și să-l cunoști mai bine.

CONȚiNUT

• Oameni NEignoranți NU există
• Ignoranța este dominanta fiecărui om
• Culmea prostiei sau „ferice de cel ignorant”
• De ce mintea ne înșeală?
• Salut dezamăgire!

Efectul Dunning-Kruger este un efect de raport care apare atunci când părerea despre propria competență se raportează la hotarele obiective ale cunoașterii într-un domeniu anumit.

• Efectul Dunning-Kruger poate fi numit, de exemplu, comportamentul unei persoane care își impune iluziile ca model de acțiune pentru ceilalți (cum sa ne alimentam, nevaccinare sau, dimpotrivă, vaccinare, cum mai bine să ne-ngrigim de sănătate, tec…).
• Sau efectul Dunning-Kruger poate fi numit reacția defensivă (agresivă sau evazivă) la indicarea limitărilor în raport cu viziunea despre propria competență.

Având în vedere că primul tip de comportament este bine cunoscut, familiar pentru mulți și are o mulțime de definiții stabile – „ignoranță agresivă”, de exemplu, este logic să atribuim utilizarea conceptului de „efect Dunning-Kruger” reacției defensive la indicarea unor concepții greșite, vizibile din exterior, pe care le atribuie domeniului sau de competență, fie evaziv, fie agresiv: adică atunci când se indica  un domeniu al competenței false, vizibil din exterior, si aceasta este fie ignorată, fie contestată.

Oameni NEignoranți NU există.

Zona de ignoranță – este zona de cunoaștere sau experiență, conștientizarea căreia este confundată cu competență tocmai din cauza incompetenței sale.

Fiecare om poate fi expert, adica sa posede cunoștințe semnificative într-un anumit domeniu. Dar pe plan social, există nu doar zeci de astfel de zone ci sute și chiar mii. Și ce se întâmplă – că fiecare persoană intră în contact cu multe domenii de activitate în care nu are competență. Dacă presupunem că fiecare persoană interacționează cu zeci și chiar sute de sfere de cunoaștere și experiență, atunci în fiecare dintre ele va avea zone de competență, zone de incompetență neconștientizată și zone de incompetență conștientă. În același timp, perfiditatea zonei de competență falsă, zona ignoranței sau prostia, constă în lipsa de conștientizare a acesteia.

Printre oamenii care știu despre efectul Dunning-Kruger, există adesea o înțelegere eronata a acestui fenomen psihologic. Greșeala constă in părerea că efectul Dunning-Kruger se aplică doar persoanelor „incompetente”. În realitate, distorsiunea cognitivă descrisă este inerentă fiecărui om. În primul rând, un specialist într-un domeniu al cunoașterii umane este un diletant în alt domeniu și poate să nu fie conștient de acest lucru. În al doilea rând, chiar și într-un anumit domeniu, tendința de a-și supraestima nivelul propriu este caracteristică majorității oamenilor, inclusiv persoanelor cu un nivel mediu și inalt de competență, doar că oamenii mai competenți vor avea o eroare mai redusa în evaluare. Și doar o minoritate, cei mai competenți oameni, își pot subestima nivelul.

Perfiditatea prostiei constă în faptul că ea nu se află undeva la periferia experienței și cunoașterii umane, ci chiar sub nasul nostru, unde nu avem deloc dubii, rămânând în același timp complet invizibilă. Cu alte cuvinte, omul nu este doar prost – el este iremediabil de prost și în acele domenii în care, așa cum el este convins că  „se descurcă”.

Mai mult, acest principiu se poate extinde la un număr mare de oameni sau chiar la toată omenirea, așa cum sa întâmplat adesea în istorie cu erorile științifice sau ideologice de amploare. Întreaga elită, încrezută în iluminarea sa, pur și simplu nici nu bănuia de eroarea ei.
Referitor la propriile concepții greșite fiecare om este dublu vulnerabil:
în primul rând nu le observă și este încrezut că are dreptate până când nu află că greșește.
în al doilea rând, conform efectului Dunning-Kruger – reacția defensivă de falsă competență,
il împiedică să-și înțeleagă greșelile, chiar dacă acestea sunt evidente pentru ceilalți.

Ca urmare, aceasta duce la o distorsiune cognitivă, când fiecare, având o zonă relativ îngustă de competență conștientizată, observă greșelile altor oameni în acest domeniu, însă fără a fi conștient de amploarea uriașă a competenței sale false, ignorând sau respingând toate încercările celorlalți de a indica măcar unele dintre greșelile lui. De aici rezulta urmatoarele concluzii.

Ignoranța este dominanta fiecărui om.

Acest lucru îi conduce pe cei ce folosesc conceptul efectului Dunning-Kruger la o imagine falsă a lumii. Ca rezultat ei își imaginează că există 2 categorii de oameni:
Oameni DEȘTEPȚI – experți în propriile domenii de cunoaștere care au dreptate 100% în ideile lor (pentru că, datorită efectului Dunning-Kruger, nu observă că cel puțin 50% din ele sunt greșite),
și
Oameni PROȘTI – ale căror greșeli sunt văzute, dar ei nu-și observă erorile și refuză să le recunoască.

Astfel, în conștiința de masă, efectul Dunning-Kruger a devenit un instrument de divizare sociala dupa criteriul intelectual – care împarte societatea în cei „inteligenți” (învățați, care și-au recunoscut greșelile, dar nu au nici-o iluzie, inclusiv la ei înșiși) și „ignoranți” (incapabili să învețe, care se înșeală si refuzâ să-și recunoască erorile).
Concomitent, această divizare este absolut falsă, bazată pe același efect Dunning-Kruger, ce nu permite unei persoane care vede abaterile și încăpățânarea altora să le observe și să le recunoască pe cele proprii.

Oamenii nu pot fi împărțiți în inteligenți și proști după un singur criteriu, orice încercare va fi o eroare bazată pe efectul Dunning-Kruger.

Cu alte cuvinte, părerea populară „sunt oameni mai deștepți, și sunt oameni mai proști și eu văd cine este mai prost, pentru că eu sunt printre cei deștepți și știu despre efectul Dunning-Kruger” este în sine o distorsiune cognitivă, cauzată tocmai de efectul Dunning-Kruger.

Deși principiul în sine a fost formulat în 1999, filozofii și oamenii de știință din diferite timpuri, din intreaga lume, au reprodus în mod independent, fiecare în felul său, observații similare:
• Lao Tzu             („Cine știe nu vorbește, cine vorbește nu știe”),
• Confucius          („Adevărata cunoaștere consta in recunoașterea limitelor propriei ignoranțe”),
• Charles Darwin („Încrederea se naște mai des din ignoranță decât din cunoaștere. ”),
• Bertrand Russell („Unul din lucrurile neplăcute ale timpului nostru consta in faptul că cei care sunt increzuti, sunt prosti,
pe cand cei care au cel putin ceva imaginaţie şi înţelegere, sunt plini de îndoieli şi indecizii.

Culmea prostiei sau „ferice de cel ignorant”

Să presupunem că cineva este contabil, specialist IT, agronom, profesor, medic, manager sau orice altă profesie. Ce părere are omul (oricare dintre noi, fără excepție) despre competența sa în alte domenii de activitate, diferite de propria profesie, aflându-se la prima etapă a cunoașterii subiectului? Pe baza studiului Dunning-Kruger, în acest segment de experiență („culmea prostiei” din grafic), vom avea o părere exagerat de bună despre propriile cunoștințe. Pe grafic, această stare reprezintă „culmea prostiei”. La această etapă a dezvoltării, avem tendința să simplificăm complexitatea materiei și, în același timp, să exagerăm propria competență. Oamenii își imaginează că totul este simplu și că știu multe. Ei bine, dacă nu tot, atunci destule.

De ce mintea ne înșeală?

Care este cauza acestei distorsiuni cognitive?
Faptul este că psihicul uman poate fi doar în una din două stări diferite:
-1 „Reacționează” – în această stare mintea se străduiește să reducă distanța dintre dorit și real.
Cum îi reușește? Ea crează iluzii pentru a evita durerea dezamăgirii acolo unde este incapabilă să obțină ceea ce își dorește sau să evite ceea ce este neplăcut. În același timp, mintea își demonstrează tiparele reactive standarde.
-2 „Contemplează” – în această stare, dimpotrivă, mintea este concentrată asupra momentului curent. Are loc o acceptare obiectivă a ceea ce se întâmplă. Este primul pas către decizii mai conștiente și, prin urmare, mai eficiente în situații critice.

Scopul meditației conștientizării este de a identifica și a elimina tiparele de comportament dăunătoare care ne împiedică să trăim o viață plină și să fim mulțumiți de noi înșine. Ca urmare a practicii conștientizării, crește gradul de control, apar scenarii mai eficiente și, ca urmare, se îmbunătățește calitatea vieții.

Întotdeauna se poate găsi o scuză legitimă pentru a face ceva dăunător. Cu cât oamenii au un nivel de educație mai înalt, cu atât le este mai ușor să găsească justificări pentru faptele sale rele. Și într-adevăr, mulți oameni inteligenți sunt capabili să-și demonstreze că ceia ce-i greșit este “corect”. Abilitatea de a te convinge pe tine însuți și pe ceilalți este un dar periculos.

Nu se poate de avut încredere într-o minte neantrenată, nedisciplinată.
Cât timp mintea încă nu are conștientizare, pace și înțelepciune, ea este cel mai periculos dușman propriu.

Continuați să vă observați mintea. Prin observarea constantă, îți vei dezvolta capacitatea de a recunoaște când începi să te minți pe tine însuți. Numai atunci când înțelegi cum apare dorința și atașamentul în minte, îți poți proteja mintea și o poți face cu adevărat demnă de încredere.

Lăsându-ne mintea în starea „Reacționează”, mergem pe un drum mai plăcut. Dar acest lucru nu adaugă nici-o motivație pentru dezvoltare. Este important de înțeles că aceasta este etapa „experților de fotoliu” și a „specialiștilor multilaterali”. Condiția data este adesea caracteristică conducătorilor. Din cauza acestei distorsiuni a percepției, oamenii sunt incapabili să evalueze în mod adecvat nivelul abilitățior altora. Astfel se explică de ce managerii subestimează importanța specialiștilor. La această etapă, motto-ul predominant este că „orice gospodină poate conduce statul”. Combinat cu autoritatea de decizie, acest lucru duce la rezultate dezastruoase și la degradarea resurselor umane, atât în ​​companii, cât și în state întregi.

În privința meditației conștientizării, oamenii care au dobândit cunoștințe inițiale se află exact în această stare de percepție distorsionată a experienței lor. Și asta mai degrabă îi demotivează să se dezvolte decât îi stimulează să crească.
În acest segment e posibil să rămâi ani de zile.

Care sunt consecințele acestei afecțiuni? – anume o stagnare în dezvoltare. O persoană a învățat ceva, a înțeles ceva, tocmai și-a început calea în însușirea tehnicii și în dezvoltarea calităților minții, dar căzând într-o stare de complăcere – stagnează.

Ce ne determină să ajungem la următorul nivel de dezvoltare? Unul dintre motivele posibile este necesitatea sau dorința de a aplica cunoștințele în practică. Un alt motiv poate fi un ajutor inspirator din exterior. În orice caz, pentru a continua să crești este necesar de părăsit zona de comfort. Urmând înțelepciunea, omul va alege nu ceea ce este plăcut, ci ceea ce este util, chiar dacă acest lucru necesită eforturi suplimentare.

Salut dezamăgire!

Și aici trecem la următorul segment – „Valea Disperării”. Ca exeplu, încercând să aplice în practică competența în domeniul meditației conștientizării, o persoană se confruntă cu inadecvarea acesteia. Aceasta poate fi o piedică care-l stopează. La această etapă, vine dezamăgirea și adesea se ajunge la concluzii, cum ar fi: „eu nu sunt pentru asta…” sau „acest lucru nu este pentru mine”. Alt exemplu: cei care învață limbi străine, trecând prin această etapă a dezvoltării lor, se confruntă cu tendința de a crede că „nu am capacități pentru limbi străine”, ceia ce este o prostie totală! Ei vorbesc deja o limbă, ceea ce înseamnă că au putut s-o insușească. Ce te împiedică să înveți încă  o limbă?

Acesta este segmentul „extenuărilor” și a tot felul de renunțări. Pentru unii, aceasta este etapa în care se opresc multe începuturi inspirate. Și asta doar pentru că le lipsea „ceva”, poate doar puțină perseverență, pentru a continua drumul către visul lor. Da, „valea disperării” este cimitirul multor vise și începuturi frumoase, care nu s-au realizat niciodată. Știind acest lucru, ne putem salva planurile de dezvoltare de o astfel de soartă.

Sau cineva își poate imagina că meditația nu îi este de folos. Dar acesta este pur și simplu un efect al stării de disperare prin care trece la moment. De fapt, meditația folosind tehnica MindFulness sau SatiPatthana este utilă tuturor fără excepții. Spre deosebire de meditațiile conceptuale, meditația conștientizării acționează la nivelul proceselor mintale și nu la conținutul lor, iar mintea tuturor oamenilor are aceleași proprietăți și structură.

Este de remarcat faptul că graficul nu conține o componenta de timp, ceea ce înseamnă că fiecare segment al diagramei poate dura timp nedefinit – de la câteva săptămâni până la nelimitat.
Să notăm că în ceea ce privește importanța volumului de cunoștințe/experiență, al 2-lea segment nu este mare. Prin urmare nu pretinde mult efort pentru a-l depăși. Aici este important să nu devii prizonierul propriilor îndoieli și lipsei de încredere în sine și în propriile intenții. Nu lăsa aceste semințe să germineze.

Cum crezi, care este opusul dubiilor? – încrederea? NU.

Din punct de vedere al mentalității este să fii determinat! Omul determinat este strict orientat spre obiectivul său si pur și simplu nu se gândește la altceva. Nu are timp pentru asta. Atenția lui este totalmente concentrată asupra scopului. El este complet absorbit de acest proces. El nu numără eșecurile. El privește obstacolele care apar în calea sa ca circumstanțe neprevăzute pentru care găsește imediat soluție, și nu ca bariere care îl pot opri.

Determinarea este rampa de lansare pentru visele tale,
vise care nu pot apărea din lene, indiferență și lipsă de intenție.

La această etapă, este important să continui și să nu te oprești. Astfel, unii pot depăși această etapă pur și simplu ca o secțiune puțin mai dificilă din calea lor. Cum arată viața, unde cineva se oprește, alții, după un mic efort merg cu succes mai departe.

Buddha a vorbit despre același lucru acum circa 2600 de ani. El a susținut că ignoranța este rădăcina tuturor suferințelor umane. Semnificativ este faptul că fiecare persoană trebuie să depășească primele două segmente din calea de dezvoltare corectând ceva în ea însăși, în atitudinea față de sine și de lumea din jur. De exemplu, dacă la prima etapă mintea este orbită de propria îngâmfare și mulțumire de sine, atunci la etapa următoare este deja tulburată de disperare. Atât complăcerea, cât și disperarea sunt stări mintale care privează de claritate și ne cufundă în întunericul confuziei. Doar eliminând aceste obstacole mintale, putem continua calea dezvoltării.

Practica de meditație a conștientizării este o metodă unică care permite să înlăturăm aceste obstacole mintale și să obținem claritatea în înțelegerea lucrurilor.

Nu e posibilă practicarea corectă a meditației conștientizării, dacă nu ai o înțelegere adecvată, competentă și suficientă. Iată de ce, calea dezvoltării începe cu examinarea perspectivei tuturor componentelor acestei metode. Urmarea unui ritual ori respectarea formală a unui set de reguli nu conduce la rezolvarea problemelor. Doar practica corecta a meditației aduce tratare. Practicarea fără a înțelege care este cauza fenomenului și care este soluția este ca și cum ai încerca să tratezi o boală fără a pune diagnosticul corect. Meditația conștientizării este o metodă de vindecare făcută de sinestătător. Nimeni nu-l poate vindeca pe altul. Este, de asemenea, o metodă de dezvoltare și, prin urmare, un proces gradual și consistent de creștere și dezvoltare, însă nicidecum o vindecare instantanee.